Share on Twitter Share on Facebook

[RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ]

De la prăvuite buze, de la inemă spurcată,

De la necurată limbă, de la suflet plin de gozuri,

Priìmește-mi ruga, Hristoase, nu mă urni de la tine,

De cuvinte obiceie și de a mea nestidință.

Dă-mi cu-ndrăznire a zâce, Hristos, celea ce mi-i sfatul

Și mai vârtos tu mă-nvață ce-aș vrea face și ce-aș zâce.

Decât blâdnic-am greșitu-ț, ce știú unde ți-i gazda,

Miruri scumpe cumpărându-ș, veni cutezând de-ț unsă

Lui Hristos svinte picioare, stăpânul mieu Dumnezăul.

Precum n-ai împins pre-aceea, cu inema ce-au venitu-ț,

Așe mie fără greață să-m laș svintele-ț picioare 

Să le țâi, să țî le sărut, și cu izvorul de lacrămi,

Ca cu mirul cel de múlt preț, să țî le ung cu-ndrăznire.

Lă-mă-n lacrămile mele, cu dânse mă curățește,

Iartă-mi, Doamne, de greșele și mila ta-m dăruiește.

Știi mulțâmea de tot răul, știi-mi și ranele mele,

Loviturile de multe le vez și-m știi și credința,

Și-ncă-m vez și nevoința, și-m auz și de suspinuri.

Nu s-ascund de cătră tine, tvórețul mieu, Doamne svinte,

Nice picul cel de lacrămi, nice de suspin vro parte,

Că și cele negătate sunt de ochii tăi văzute,

Și la cartea ta sunt scrise celea ce nu-s începute,

Și sunt puse de dat samă. Și-m caută de plecăciune,

Caùtă-mi câtă-m este truda, de păcatele de toate,

Dumnezău, și mi le iartă, ca în inemă curată,

Cu zdrobitură de cuget și cu suflet plin de frică

Să mănânc de preacurate ale tale svinte taine.

Viu-i și-ndumnezăiază cine ăleî bea și mănâncă,

Cu inemă strecurată, că tu ai zâs, Doamne svinte :

„Cine mi-a mânca de carne și va bea și de-al mieu sânge,

Acela-ntru mine mâne, și eu încă sunt într-însul“.

Adevăru-ți-i cuvântul, Domnul mieu și Dumnezăul,

Că cela ce-ș are parte-n dumnezăitoare daruri,

Acela sângur nu este, ce-i cu tine, Doamne svinte,

Cu lumina cea de tréi sori, ce străluminează lumea.

Și pentru să nu mâi însumi fără tine datul vieții,

Sufletului vieții mele bucuria mea cea bună,

Mântuința cea de lume, pentr-aceea ț-am venitu-ț.

Precum vez că plâng cu lacrămi și cu-nfrângere de suflet

Scumpăr de-a mele greșele, să-mi dăruiești fără lipsă

De-a tale viață dătătoare, fără de prihană taine,

Să-m cuminec făr-osândă, să mâi precum ț-au fost zâsa

Întru mine, ticălosul, să nu mă găsască sângur,

Fără darul tău, vicleanul, să m-apuce fără veste

Și rătăcit să mă ducă de l-al tău dumnezăiésc grai.

Pentr-aceea caz la tine și strig cu multă căldură,

Cum ai priìmit pre curvariul și pre curvă ce-au venitu-ț,

Mă priìmește, milostive, pre curvari, pre nesățosul,

Cu de suflet zdrobiciune, îndată ce ț-am venitu-ț,

Că știu, Doamne, că nu-i altul ca eu să fie-n greșală,

Nice-au lucrat nice lucruri ca de mine ce-s făcute.

Ce iarăș o știu ș-aceasta că greșele cât de mare,

Nice multul de păcate întrece, Dumnezău svinte,

Pre-a ta-ndelungă răbdare, omdragoste-nvârvomată.

Ce cu oloiul de milă, pre carii să-ntorc cu calduri,

Curățăști-i, limpezăști-i și luminei îi faci partnici,

Soț dumnezăirii tale făcându-i fără de râhnă.

Și ce-i strein și la îngeri, și la mintea cea de oameni,

Vorovești ades cu dânșii, ca prietini-ndeaproape.

Acestea-m dau cutezare, astea-m dau arípi, Hristoase,

Și-ndrăznindu-ț de bogată ce ai spre noi bunătate,

Bucurindu-mă-n cutremur, de svântul foc mă cuminec,

Fân fiind și cu minune, că mă rúăir făr-arsură,

Ca și rugul de mainte ce ardea fără-nfocare.

Pentr-aceea-n har de minte și cu mulțămită voie,

Cu mădulările mele de la trup și de la suflet,

Te măresc și mă-nchin ție, Dumnezăul mieu cu slavă,

C-adevăr blagoslovit ești și acmu și-ntru toț vecii.